Dimineață
2023
La etajul 8 într-un bloc galben,
într-un din-cale-afară-de-oraș,
cobor din pat năucă și-mi murdăresc tălpile cu somn.
Pe drum spre bucătărie las dâre pe gresia din hol.
Cu ochii mai mici decat mi-i aminteam
bâjbâi după robinet.
Afară e încă rece și nu-chiar-lumina e violetă.
E atât de devreme
încât nici măcar nu mă gândesc să fiu.
Nu-chiar-Miruna bea apă. Apa nu se vrea băută,
sau setea nu se vrea stinsă.
Mintea se pornește cu greu.
Se îneacă în ceva ce n-a digerat ca lumea ieri.
Îmi ia o clipă s-aud cântecul
care se revarsă prin geamul rabatat.
E plină bucătăria. În loc de miros de mâncare,
e cântec de păsări.
Îmi umplu mintea hulpavă
așa cum îți umpli plămânii cu aer.
Cum s-or chema păsările astea? mă întreb
o secundă și-apoi opresc robinetul.
Nu vreau întrebări.
Îmi amintesc zborul pescărușilor
de pe geamul din Amsterdamul gri. Nu.
Nu vreau amintiri.
Închid la loc ochii prea mici și mintea prea mică.
Păsările știu că mi-e sete
și trimit spre mine o ploaie de note.
Mi se-așază în căușul claviculelor
și pe pleoape, îmi intră în gură, picură la picioare.
Mă curăț de mine.
Păsările clipocesc în jur.