Miliarde și miliarde de puncte de nisip

care au zis, aici e capăt de lume.

O plajă care nu începe și nu se termină

ci se întinde ca o brânză.

Nici urmă de apa în care vrei să-ți înfigi colții.

Din loc în loc, vele alb-albastre

își iau zborul spre nicăieri.

De ce n-ai zbura, când ai aripi?

Kilometri de cenușiu sub un soare palid,

împânzit cu bălți, care nu-s marea

și meduze moarte, care nu-s marea

scăldat la un capăt îndepărtat

în marea care nu e marea.

În bătaia vântului,

sunt o floare uscată între pagini.

Mă tai în clepsidra spartă

din care timpul pierdut

se lățește într-o hemoragie nestăvilită.

Gri pe-o coală gri,

de parcă ar fi ceva în neregulă

cu ochii, nu cu inima.