Numere

2022

Și vine momentul în care

după 365 de nopți plus 366 plus

200 și cine mai știe câte, și cum număra,

ajungi să imortalizezi cu degetul în nisipul cald al timpului și-al rușinii

culcarea la care te scuturi de sub brațul copilei și sari cât colo de lângă ea

care de ceva timp e pusă doar pe contre și

care pare să aibă 50 de grade peste cele 27 din cameră

care e fix cum trebuie să fie la vârsta ei, adică un pachețel de nervi legat în fundițe roz mult prea strânse

care explodează în confetti multicolore de țâșpe ori pe zi

care se fâțâie și te pocnește a enșpea suta oară în loc să adoarmă

și care te privește cu ochii ăia, da, ĂIA care te fac să intri în pământ de ciudă că ai putut-o întrista

Și îi șuieri, Nu se poate să stai mereu doar călare pe mine

Te iubesc și dacă nu suntem lipite una de alta

Te iubesc și dacă sunt în camera cealaltă, în alt oraș sau pe altă lume

Uite și tu cum stai, eu unde mai încap acolo în pat?

EU UNDE MAI ÎNCAP

de parcă ar fi responsabilitatea ei

Că tu te-ai pierdut atât de departe

Că tu ești o gumă de mestecat rămasă fără gust

și întinsă din an în an

din acasă în acasă

din mai merge un pic

în mai merge

un pic.

Și dacă poezia asta vă pare fără sfârșit,

e pentru că nu există sfârșit,

sau eu una nu l-am găsit,

Sfârșit(ă).