Cimitirul e o-ntindere uriașă de morminte, fără copaci, cu alei din pietriș care se despart în fractali simetrici în toate părțile. Preotul ajunge greu și la mormântul tatei, când lumânările pe care e scris numele bisericii ne ard degetele. Veșnică pomenire, cântă, stropind cu vin din sticluța de plastic. Lângă mine, bunica se foiește cu bancnota făcută sul în palmă. Popa se încruntă și-o plesnește scurt, ca pe-o muscă. Veșnica lui pomenire, cântă cucernic, în timp ce c-o mână își deschide buzunarul de la sutană.
(Scris în cadrul proiectului Ficțiuni Reale)
Comments