(Repost from 2018; Romanian below)
I'm sitting at a small kitchen table, in what I remember as a darkish, cozy kitchen, next to a boy my age called Radu. He's kind of short and stubby - but as a matter of fact, so am I - he has a kind face and fluffy black curls. He's shy. Shier than me, which is a lot. This is our first German lesson. Our teacher, whose name I forgot, has rust-colored hair, wears large glasses and is older than my mom. Which in my book is grandma-aged, because I categorize ages by the people in my family: there's my age, around 10, my sister's age, around 16, my mom's age, around 40, and my grandparents' age, around 60. We're learning what colors are called in German. We just reached "braun" and we're struggling to find an object which is this color. Radu's shyness and mine are being overly courteous with each other: Be my guest, you be shy first. Oh, no, by all means, you be shy! In the end, the teacher helps us: what about a chestnut? Have we ever eaten chestnuts? We haven't. So she whips up a skillet and bakes some for us. We're not sure what to think of them. In about a couple of weeks' time, Radu and I will learn the words "Esel" (donkey) and "Gans" (goose) and will overcome our shynesses enough to use these words on each other.
*
First year of Portuguese. We have a fair deal of weird-sounding abbreviated classes, like LVP and LPC. Turns out the first is, in fact, Latin (it comes from „Limbă veche de profil”, i.e. the language our language of study originated from). And LPC is Contemporary Portuguese Language, which sounds pretty good, it's supposed to be a deep study of the language's inner mechanisms. But our teacher is a stern lady, with the straightest and grayest hair I have ever seen - not one fuzz - and she is set on dictating the lecture from a bunch of yellowy typewritten pages. She even tells us where she got them from: apparently her husband was a famous dialectologist who discovered a couple of variants of Portuguese in India. He was the professor who wrote these materials she's reading to us now. That's almost all we do in the theoretical part of the class. Good thing we have a practical part, too. That one is dedicated to her dictating phrases that we get to write on the blackboard, so she can check our spelling. Other times she teaches us what seems like the least important words you can learn in your first year of studying a new language, like "rebanho" (herd). Our class clown, Lavinia, who happened to learn some Portuguese in the only high school teaching this language in Romania, makes fun of us and teaches us to say "rebanho de lobos" (a herd of wolves). Not many people chose Portuguese this year, there's just 10 of us. We have a single boy in our group, and he only chose Portuguese because he failed the exam at the Police Academy (he'll leave us by the end of the first year, anyway, to join that particular "rebanho de lobos"). It's now his turn to write on the blackboard. He missed a few accents, so the teacher, calling him "Senhor" and wearing a stone-face which matches her hair perfectly, asks where he's going to place the acute accent. Lavinia pretends to whisper the answer: "The "t"! Place it on the "t"!"
*
It's our fifth or sixth Dutch class and I'm late again. It's raining "katten en honden" and I forgot my umbrella, so I'm soaked, despite my newly bought extra-dry extra-warm jacket. It IS warm, alright. But I've somehow managed to get rain under my sleeves and it now seems to drip upwards, meeting my sweat in the middle. I'm hurrying cause I know our teacher will be upset. He's an otherwise perky older gentleman who, of course, rides his bike to class, but he's been super grumpy every time I arrived late. We have class inside the office of a company so the teacher needs to be there to buzz us in when we arrive. Last time I arrived after he'd decided to go upstairs with the rest of the "rebanho", although it was just five past and I'd messaged to say I was arriving a bit late. So he had to come get me. He greeted me with icy looks and then made an example of me in front of the class: "Please don't... wasted time...". This time I make it just in time. I'm dripping all over the floor and my glasses are blurry, despite the extra hundreds of lei I paid especially to prevent that from happening. "Am I late?", I pant. This time, the teacher is jolly, and it's still my doing: "How could you forget your umbrella?", he says. Apparently I've missed Dutch lesson no. 1: always pack an umbrella. We learn a lot of things that don't make sense. For me, mostly because they BEGIN by making sense IN GERMAN, then they go horribly, horribly wrong. I feel like correcting everything. I keep pronouncing "een" like the German "ein" and the teacher boasts, "Dat is Duits, Miruna!". But the "ui" in "Duits" is pronounced like the "oei" in the French word "oeil", by the way. And they have the word "sorry", except it sounds a bit like "souris" in French. So don't believe the people who say Dutch is like German had a baby with English. No. It's like German had a monster baby with English and then someone decided the monster would be cuter in a French beret. At the end of the class, the teacher says: "Lookie what I have here, guys! Something Miruna will hate me for... teehee... an umbrella!" I feel like telling him, well I know a couple of languages which make way more sense than yours, so I WIN!
***
Stau la o masă mică într-o bucătărie pe care mi-o amintesc întunecoasă dar prietenoasă, lângă un băiat de vârsta mea pe nume Radu. E scund și îndesat - dar așa sunt și eu - are față blândă și păr negru, pufos și creț. E timid. Mai timid ca mine, adică foarte. E prima noastră lecție de germană. Profesoara, al cărei nume nu mi-l mai amintesc, are păr ruginiu, poartă ochelari mari și e mai în vârstă ca mama. Adică, pentru mine, e de vârsta bunicilor, fiindcă eu împart vârstele după vârstele celor din familia mea: există vârsta mea, cam 10 ani, vârsta sor-mii, cam 16, a mamei, în jur de 40, și a bunicilor, în jur de 60. Învățăm cum se cheamă culorile în germană. Am ajuns la „braun” și ne chinuim să găsim un obiect de această culoare. Timiditatea lui Radu și-a mea sunt excesiv de politicoase una cu alta: Dar te rog, fii tu timid întâi. Vai, nu, te rog, fii tu timid! În cele din urmă, ne ajută profesoara: ce ziceți de-o castană? Ați mâncat vreodată? Nu. Așa că scoate o tigaie și ne gătește câteva castane. Nu știm ce părere să avem despre ele. În câteva săptămâni, Radu și cu mine vom învăța cuvintele „Esel” (măgar) și „Gans” (gâscă) și ne vom depăși timiditățile suficient cât să le folosim unul pe altul.
*
Primul an de portugheză. Orarul e plin de chestii cu nume abreviate ciudate, ca LVP și LPC. Se dovedește că prima e, de fapt, latină (vine de la „Limbă veche de profil”). Iar LPC e Limbă portugheză contemporană, ceea ce sună destul de bine, un fel de studiu în adâncime al mecanismelor limbii. Dar profa e o tanti severă, cu cel mai drept și gri păr pe care l-am văzut vreodată - niciun fir ieșit din rând. Și metoda ei de predare e să ne dicteze cursul dintr-un teanc de foi îngălbenite, scrise la mașină. Ne și spune de unde le are: se pare că soțul ei a fost un dialectolog faimos care a descoperit câteva variante ale limbii portugheze în India. El a scris materialele pe care ni le citește acum. În partea teoretică a cursului, nu prea facem nimic altceva. Din fericire, avem și curs practic. În el, ne dictează fraze pe care le scriem la tablă, ca să ne verifice ortografia. Alteori ne învață ceea ce par a fi cele mai puțin importante cuvinte pe care le-ai putea învăța în primul an de studiu al unei limbi: substantivele colective ca „rebanho” (cireadă). (Fun fact, în portugheză, grupa de studenți se cheamă „turma”). Clovnul clasei, Lavinia, care știe portugheză din liceu, face mișto de noi și ne învață să zicem „rebanho de lobos” (cireadă de lupi). Suntem doar 10 în grupă, cu un singur băiat, care a ales limbi străine doar fiindcă a picat examenul la Academia de poliție (ne va părăsi până la sfârșitul anului, ca să se alăture acelei „rebanho de lobos”). Acum e rândul lui să scrie la tablă. A ratat câteva accente, așa că profa, care i se adresează ultrapoliticos, „Senhor”, îl întreabă cu fața împietrită care i se potrivește așa de bine cu părul: Unde o să puneți accentul ascuțit? Lavinia îi șoptește: „Pe T! Pune-l pe T!”
*
E a cincea sau a șasea oră de neerlandeză și iar am întârziat. Plouă cu „katten en honden” și mi-am uitat umbrela, așa că ajung leoarcă, în ciuda jachetei noi chipurile ultraimpermeabilă și ultracălduroasă. Călduroasă chiar e. Am reușit cumva să am apă de ploaie până și sub mâneci, care pare acum să curgă în sus, întâlnindu-se cu sudoarea la mijloc. Mă grăbesc, fiindcă proful o să se supere. E un nene în vârstă altfel destul de jovial, care desigur că vine cu bicicleta la oră, dar se enervează foarte tare ori de câte ori întârzie cineva. Cursurile se țin în biroul unei companii, așa că el trebuie să vină să ne deschidă ușa când ajungem. Data trecută am ajuns după ce se dusese deja la etaj cu restul „turmei”, deși nu era decât și cinci și îi scrisesem să-l anunț că întârzii. Așa că a trebuit să vină după mine. M-a salutat cu o privire de gheață și apoi m-a certat în fața celorlalți: „Vă rog să nu… pierdem timp…” De data asta ajung chiar la timp. Picur pe podea și am ochelarii aburiți, în ciuda mult prea scumpei geci. „Am întârziat?”, gâfâi. De data asta, proful e vesel, dar motivul sunt tot eu: „Cum ai putut să-ți uiți umbrela?”, zice. Se pare că am încălcat lecția de neerlandeză nr. 1: nu uita niciodată umbrela. La oră învățăm o mulțime de lucruri care n-au sens pentru mine. De obicei, fiindcă ÎNCEP să aibă sens ÎN GERMANĂ, apoi lucrurile o iau razna rău de tot. Îmi vine să corectez totul. Tot pronunț „een” ca „ein” din germană, iar proful mă corectează triumfător: „Dat is Duits, Miruna!”. Dar, apropo, „ui” din „Duits” se pronunță ca „oei” din cuvântul franțuzesc „oeil”. A, și olandezii au cuvântul „sorry”, doar că sună ca „souris” în franceză. Așa că, să nu-i credeți pe cei care zic că neerlandeza sună ca și cum limba germană a făcut un copil cu limba engleză. Nu, sună ca și cum limba germană a creat un monstru împreună cu limba engleză, și-apoi cineva a decis că monstrul ar arăta mai drăguț cu o beretă franțuzească. La sfârșitul orei, proful zice: „Ia uitați ce am aici! Ceva pentru care Miruna mă va invidia… hihi…o umbrelă…” Îmi vine să-i zic, da? Ei bine eu cunosc o sumă de limbi care sună mai bine ca a ta, așa că EU CÂȘTIG.
Comments